1989-30 23-29 iulie 1989

Publicat pe

Vara anului 1989 a fost una din cele mai fericite, probabil fiind lipsită de griji. Reușisem să promovez examenul de treaptă pentru Liceul Sanitar, liceu, care, alături de Liceul Pedagogic, erau singurele care asigurau, garantat, la absolvirea clasei a XII-a, un loc de muncă sigur și stabil. (După mine, a mai fost o singură promoție, apoi din 1991, Liceul Sanitar s-a desființat). Oricum, eu am făcut parte din ultima promoție care a prins „repartiție”, în 1993. Conform concepției personale de atunci, viața mea ar fi urmat un curs lin, cu un serviciu asigurat, până la pensie. Și nu cred că eram singurul care gândeau așa.  De aceea, am încercat în vacanța de vară să mă bucur de tabieturile mele, cărțile, radioul și televiziunea. Așa s-a făcut că joi, 27 iulie 1989 am făcut o „monitorizare” a programelor de radio și televiziune, transcriind un jurnal al zilei pe 4 pagini de caiet de biologie (un format Landscape, cu o filă dictando și o filă albă, pentru desene și schițe). Se vede că mă plictiseam, după acuratețea detaliilor. Dar este o mărturie peste timp despre cum se transmitea în direct o cuvântare a președintelui Ceaușescu. Era vorba despre o vizită de două zile a familiei Ceaușescu în județul Constanța, care s-a încheiat cu o mare adunare populară în municipiul Constanța, la care, bineînțeles că a ținut o cuvântare și președintele Ceaușescu. Programul serii a suferit modificări, prin mărirea Telejurnalelor la 2 ore și 20 de minute (același lucru, repetat încă o dată, după 2 ore de la prima difuzare !). Deasemenea, a fost menținut și filmul artistic cubanez. De regulă, evenimentele politice sacrificau filmul, piesa de teatru sau serialul serii ! Oricum, pe măsură ce ne apropiem de congresul al XIV-lea, programul TVR va deveni tot mai anost, cu filme doar în week-end, și seară după seară, emisiuni de propagandă ce frizau absurdul și acaparau puținele ore de emisie.1989-07-23 Coperta 1

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s